Puya este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică rap și unul dintre concurenții care au spus „Da” provocării de a participa la America Express. Cu toate acestea, puțină lume știe care este numele său real. Ce scrie, de fapt, în buletinul lui?
Puya, pe numele său din buletin Dragoș Gărdescu, este un interpret de muzică hip-hop și rap. A făcut parte din formația „La familia” și a crescut alături de cei 3 frați în cartierul Balta Albă din Capitală, învățând de mic ce înseamnă viața de stradă.
Dragoș Gărdescu are 43 de ani și activează pe scena muzicii din 1994. Primul album pe care l-a lansat a fost alături de „La familia” în 1997 și s-a numit Băieți de cartier. În același timp, la 17 ani a semnat primul contract cu o casă de producție. Ulterior, cântărețul a cunoscut succesul pe scenă, acolo unde a rămas cu numele de Puya.
Se pare că numele acestuia are legătură cu un alint care venea din partea tatălui său. Dragoș Gărdescu mai are 3 frați, iar asemănările fizice dintre ei sunt izbitoare. Acesta a dezvăluit în urmă cu ceva timp în fața lui Cătălin Măruță, totul despre porecla sa și numele său din buletin.
„Puya vine de la băieții lui Puiu, tata. Ni se zicea băieții lui Puiu, Puya, nu se știa niciodată cine ce a făcut. Câteodată eram toți trei pedepsiți. Aveam un oarecare contact cu scena pentru că spuneam poezii patriotice”, a dezvăluit artistul în podcast la Măruță.
Dragoș Gărdescu și soția sa, Melinda au acceptat marea provocare de a participa la „America Express- Drumul Aurului”, chiar dacă acasă îi așteptau cele 3 fiice de la care nu și-au putut lua gândul. În prima ediție a emisiunii, cântărețul a explicat care este cea mai mare temere a sa.
„Frica să nu uit să ajung acasă. Să nu pățească copiii ceva, la asta mă gândesc, aici, noi am avut și un frate care a murit și tot timpul mi s-a părut foarte dur pentru mama și pentru tata să treacă prin așa ceva și am frica asta. Am avut în familie un frate care a murit și tot timpul mi s-a părut aproape imposibil să treci peste chestia asta, dar sper să nu se întâmple nimic”, a mărturisit Puya.